Iartă-te Claudelu’
Mă iert că nu am știut mai devreme ce numai timpul mă putea învăța.
(răcoarea însorită a dimineții iti ascute atenția. privești cu bucurie rățușca colorata, care înoată liniștită în iazul plin de stufăriș. păsărelele cântă bucuroase in copacii din jurul iazului, semn ca sunt în siguranță. viața își continuă cursul)
….pentru că nu ai înțeles mai devreme.
Pentru că nu te-ai oprit când inima ți-a cerut șoptit...
În schimb ai fugit, mereu ai fugit, ca și cum ajungând acolo undeva, te-ar fi putut salva de ceva.
Iartă-te pentru toate dățile în care te-ai judecat cu ochii de azi, uitând că ieri... erai doar mai fragil, mai naiv, mai viu.
La douăzeci de ani, voiai să înțelegi totul.
La treizeci de ani, voiai să salvezi tot.
Iar între timp... nu ai înțeles că viața nu poate fi reparată.
Pur și simplu trebuie să treci prin asta.
Și te-ai rănit, da.
Ai ales oameni care nu știau să vadă.
Ai spus „bine” când în interiorul tău țipai „nu”.
Ai așteptat... când ar fi trebuit să pleci.
Dar spune-mi... cum ai fi putut ști?
Cine te-a învățat că dragostea nu înseamnă să rămâi cu orice preț?
Că a te pierde pe tine însuți nu este întotdeauna o greșeală, uneori este singura modalitate de a te regăsi?
Nimeni.
Și apoi te-ai construit pe parcurs, cu mâinile pătate de încercări și erori, cu ochii plini de greșeli pe care astăzi le numești experiență.
Și știi care este adevărul?
Că nu ai întârziat.
Nu ești distrus.
Nu ai făcut totul greșit.
Pur și simplu ai ajuns aici... așa cum ai putut.
Pentru că unele lucruri nu pot fi înțelese dinainte.
Sunt înțelese după ce ai iubit, după ce ai pierdut, după ce ai plâns singur într-o cameră în care nu a intrat nimeni.
Și atunci, da... astăzi știi.
Știi ce meriți.
Știi ce nu mai vrei.
Știi când să rămâi și când, în sfârșit, să ai curajul să renunți.
Dar nu-ți cere tu de ieri să fii tu cel de azi.
Pentru că tu de ieri... abia învățai să supraviețuiești.
Și dacă ai ajuns până aici, crăpat cum ești... nu este pentru că ai eșuat.
Este pentru că ai rezistat.
Așa că, da...
Iartă-te. Nu pentru ceea ce nu ai fost.
Ci pentru tot ceea ce ai reușit să devii, în ciuda a tot.
Nu trebuie să te supui unui standard imposibil de a nu greși niciodată. Nimeni nu face totul bine de prima dată. Viața este plină de momente în care greșim, învățăm și încercăm din nou.
Nu ești definit de cele mai rele lucruri pe care le-ai făcut. Ești definit de modul în care mergi mai departe după.
Nu ești un ipocrit pentru că ai crescut. Nu ești nevrednic pentru că nu ai făcut întotdeauna lucrurile corect. Ești om.
Așa că fii mai bun cu tine însuți. Ai petrecut suficient timp simțindu-te vinovat și rușinat. Ai purtat greutatea trecutului suficient de mult timp.
Nu poți schimba ce s-a întâmplat, dar poți alege cum te prezinți de acum înainte.
Încă mai este timp să fii mai bun, să faci mai bine, să vindeci ce poate fi vindecat și să crești în cineva de care poți fi mândru. Nu trebuie să fii perfect. Trebuie doar să continui.
Iartă-te. Lasă-te să mergi mai departe.
Ai voie să devii cineva nou.
Și totuși ești demn de iubire - chiar și de la tine însuți.
Mai ales de la tine însuți.
Pentru că nu ești distrus iremediabil.
Pur și simplu încă devii.
Și sper că, cu toată durerea pe care o porți acum, există lucruri mai bune care te așteaptă.